Sorin Cerin (născut Sorin Hodorogea; n.25
noiembrie 1963 la Baia Mare ) este un
filozof și logician creatorul Operelor Filozofice ale
Coaxialismului autorul monumentalei lucrări intitulată Culegere
de înțelepciune considerat a fi unul dintre cei mai reprezentativi
gânditori ai genului gnomic și aforistic pe plan mondial scriitor,
important poet existențialist din secolul eseist și romancier român . Sorin Cerin este membru al Société
des Poètes Français (Societatea Poeților Francezi) cea mai veche și
mai prestigioasă societate de poezie din Franta cu sediul
la Paris, dar și al Societății Poeților și Artiștilor din Franța.
Sorin Cerin este publicat de către editori din întreaga lume fiind tradus
în mai multe limbi. De exemplu pe lângă editurile din Statele Unite unde
Sorin Cerin este publicat frecvent merită menționat faptul că în anul 2020 o
parte din Culegere de Intelepciune este tradusă în limba bulgară și publicată
de către editura Sveta na Knigite sub titlul Антология
на Мъдростта. Афоризми (Anthology of Wisdom. Aphorisms De
asemeni In anul 2021 lui Sorin Cerin îi sunt traduse în limba
franceză, două volume de poezii filozofice, ce au fost publicate inițial
în România și Statele Unite, intitulate, primul
volum, Non-Sensul Existenței și al doilea volum
intitulat, Am crezut în nemărginirea Iubirii care
împreună conțin un total de 154 de poeme ce au fost publicate și editate
în Franța de către editura franceză Stellamaris într-un
singur volum intitulat: Le non-sens de l'existence et de l'éternité (Non-sensul
existenței și eternității). Această carte intitulată Non-Sensul Existenței și
al Eternității a apărut în Franța în anul 2021 fiind
apreciată de către critica literară franceză ca fiind un succes editorial Sorin
Cerin apare nu doar în antologii și dicționare prestigioase pe plan mondial,
dar este preluat și publicat de cele mai exclusiviste publicații de citate din
întreaga lume. iată doar câteva dintre ele din multe altele: Toate
acestea dovedesc încă odată prestigiul și recunoașterea internațională de care
se bucură Sorin Cerin. Sorin Cerin este un poet existențialist ale cărui poezii
filozofice existențialiste sunt citate de specialiști alături de filozofi,
poeți și autori existențialisti precum Friedrich Nietzsche, Martin
Heidegger, Jean-Paul Sartre or Søren Kierkegaarddar și autorul unui nou
sistem filosofic numit Coaxialism Sorin Cerin este studiat în
special de către publicul larg, printre poeții și filosofii existențialisti,
atât pentru poeziile sale filosofice existențialiste care se concentrează în
principal pe Iubire, Existență, Iluzie, Absurd sau Moarte, cât
și pentru aforismele sale filosofice, structurate în mai multe volume și
publicate anterior la diverse edituri, pentru a fi reunite ulterior sub egida
unui singur volum monumental, intitulat Culegere de Intelepciune. Acste
titlu a apărut pentru prima oară în anul 2009, care împreună cu viitoarele
ediții ale cărții Culegere de Intelepciune din
anii următori, i-au adus lui Sorin Cerin faimă și recunoaștere internațională,
pentru care, Sorin Cerin, este considerat unul dintre cei mai reprezentativi
filozofi și poeți existențialiști, dar, de asemenea, autor al înțelepciunii,
autor al aforismelor filosofice sau gânditor al genului sapiential, la nivel
mondial. Temele cărții Culegere de Intelepciune sunt
variate, în funcție de fiecare volum care o compune. Printre temele preferate
ale Culegerii de Înțelepciune, putem enumera: Nemurirea,
Moartea, Iluzia și Realitatea, Înțelepciunea, Iluminarea, Păcatul, Paradisul și
Infernul, Deșertăciunea, etc. Merită menționat, de exemplu, că din
cele 22 volume de aforisme filosofice care acoperă ediția din 2020 a
cărții Culegere de Intelepciune , 6 volume sunt
dedicate Inteligentei Artificiale și în special
dezvoltatorilor de Inteligență Artificială. Întreaga operă
filosofică care formează Coaxialismul, din anumite etape ale
concepției sale, dar și lucrările aforistice din Culegere de
Intelepciune, din anumite etape ale concepției lor, au fost reunite
în alte colecții de lucrări filosofico-religioase, mult mai largi, combinând
studiile filosofice cu aforismele filosofice, precum colecția intitulată Bibia
Luminii .In 2014 Sorin
Cerin publică cartea intitulată Biblia Illuminati ,
care este o continuare a cărții Biblia Luminii , căreia îi
sunt adăugate noi volume de aforisme precum, Iluminare- aforisme,
, Păcatul– aforisme , Paradisul și
Infernul-aforisme , Libertate-aforisme
, etc. In 2021, apare Biblia Illuminati a Luminii
Divine care este cea mai completă versiune a bibliilor
anterioare despre care Sorin Cerin afirmă că este o lucrare
filozofică ontologică și gnoseologică, dar și faptul că Filozofia este
viitorul Religiei . Prima parte a Bibliei Illuminati a
Luminii Divine, este compusa din întreaga carte intitulată Sorin
Cerin:Coaxialismul-Editia Finală iar cea de-a doua parte a
cărții este alcătuită din Culegere de Intelepciune cu
cele 16,777 aforisme filozofice Sorin Cerin definește termenul de Psihologie
Coaxiologică ca rezultat al dezvoltării Matematicii
Transcendentale Coaxiologice a cărei fundament este bazat pe
, Logica Coaxiologică dar de asemena și pe
principiile Coaxialismului. Psihologia Coaxiologică fiind
nu doar psihologia viitorului în accepțiunea lui Sorin Cerin, ce va putea fi
aplicată oamenilor dar la fel de mult și Inteligenței Artificiale.
Tinerețea
În anul 1963, luna noiembrie, ziua 25, s-a născut la Baia
Mare, județul Maramureș, România, Sorin Hodorogea,
viitorul filosof, logician, poet, eseist și romancier Sorin Cerin.
Primii ani ai copilăriei și-a petrecut la Parohia bunicului său care era preot
în Săuca, județul Satu Mare, unde copilul de atunci, Sorin Hodorogea a
absolvit clasa I primară. Clădirea acelei parohii este și casa în care a
crescut scriitorul maghiar Ferenc Kölcsey. După aceea, bunicul său s-a mutat la
Baia Mare, unde Sorin Hodorogea a urmat școala generală nr. 6 din Baia Mare si
Liceul Gheorghe Sincai. În primii ani de școală generală, Sorin Hodorogea este
pasionat de aeromodelism, obținând numeroase premii cu diferite clase de
aeromodele. Sorin Cerin menționează mereu în scrierile sale acest hobby al
copilăriei. După terminarea liceului, s-a mutat la București, capitala
României, unde și-a continuat studiile. În 1987 s-a căsătorit cu avocata
Mariana Cerin, pe atunci studentă, și a acceptat să-i ia numele Cerin.
Motivează acest gest prin faptul că a folosit numele Cerin ca pseudonim
literar cu mult înainte de a o cunoaște pe aceasta. Numele Cerin luat
în 1987 a devenit dintr-un pseudonim literar denumirea oficială purtată în
actele de identitate ale lui Sorin Cerin. Despre acest aspect afirmă Sorin
Cerin în notele biografice de la subsolul cărții sale: Să dansăm iubire -
Poezii filosofice, paginile 128-142, la note biografice.
Sorin Cerin participă activ la Revoluția Română din 1989,
care îl găsește la București.În acele zile s-a alăturat forțelor democratice
care luptau împotriva dictaturii comuniste. Sorin Cerin a
reînființat împreună cu alți luptători pentru libertate, cotidianul Dreptatea,
un ziar care lupta împotriva membrilor fostei dictaturi comuniste care nu voiau
să-și piardă privilegiile. Sediul acestui ziar a fost devastat de mai multe ori
de agenti de securitate deghizati in mineri care in acei ani tulburi de dupa
Revolutia Romana au incercat sa restabileasca vechea dictatura.
Exilul
În 1990, din cauza foștilor membri ai Securității lui Ceaușescu care
i-au pus viața în pericol, fiind amenințat de mai multe ori cu moartea, Sorin
Cerin a ales calea exilului și s-a refugiat în Statele Unite
ale Americii, unde a solicitat azil politic, care i- a fost atribuit in New
York. În Statele Unite ale Americii, Sorin Cerin locuiește în mai
multe orașe, precum New York, la nord de Brooklyn, pe Metropolitan Avenue, în
Las Vegas, Nevada sau Dallas, Texas. În 1997 s-a întors în
România, crezând că vechile structuri comuniste nu mai sunt atât de influente,
dar s-a înșelat, pentru că a ales să părăsească din nou România, dar de data
aceasta ca corespondent de presă pentru Australia. În Australia, Sorin Cerin
locuiește în Melbourne și Brisbane. Întrucât Sorin Cerin a transmis pentru
prima dată știri despre foștii membri ai Securității regimului dictatorial al
lui Nicolae Ceausescu care se ocupau la acea vreme cu înstrăinarea
celui mai mare zăcământ aurifer din estul european care aparținea României,
cel de la Roșia Montana sau cu trafic de droguri, Sorin Cerin
este amenințat cu moartea, fapt consemnat de ziarul Ziua, sub titlul: Ambasadorul
Romaniei in Australia l-a amenintat cu moartea pe corespondentul ziarului Ziua,
Ambasadorul României în Australia din acea vreme, care l-a amenințat pe
Sorin Cerin cu moartea, Ioan Gâf Deac, făcuse parte din
fosta Securitate a lui Nicolae Ceaușescu. Din cauza acestor incidente,
respectivul ambasador a fost demis, încercând mereu să se răzbune pe Sorin
Cerin prin diverși angajați, trădători ai serviciilor secrete românești. În
anul 2000, Sorin Cerin s-a căsătorit cu inginera Dana
Cristina Gorincioiu. Începând cu anul 2000, Sorin Cerin
se dedică în întregime literaturii și ulterior filosofiei, părăsind jurnalismul
pentru totdeauna. Cu toate acestea, forțele politice loiale vechii dictaturi
comuniste l-au hărțuit mereu pe Sorin Cerin, inclusiv pe Wikipedia în limba
engleză, sau Wikipedia în română, folosind ca intermediari diverși utilizatori,
trădători ai serviciilor secrete românești care lucrează sub acoperire pe
Wikipedia. Acestea sunt motivele pentru care Sorin Cerin este cenzurat de
Wikipedia
Afilieri
·
Société des Poètes Français (Societatea Poeților
Francezi) din Franta cu sediul la Paris, unde este admis ca membru din
anul 2020.
·
Societatea Poeților și Artiștilor din Franța,
devenind membru din anul 2020.
Despre creaţia literară
Debut absolut
În 1986 debutează cu poezia intitulată Marină în Almanahul
BTT, semnând cu pseudonimul Sorin Mara Angel sub care
publică un an mai târziu un interviu cu criticul Alexandru Piru în
revista Viaţa studenţească. În acea perioadă mai mulţi compozitori scriu
melodii pe versurile lui, cum ar fi Vasile Veselovski cu piesa
intitulată Și zboară pescărușii interpretată de Viorela
Filip, Elly Roman cu piesa, Romanță pentru mai demult, Dan
Beizadea şi alţii.
Debut editorial
În 2003 a debutat editorial cu romanul Destin.
Presa culturală
Apare în diverse reviste prestigioase de cultură,unde unii dintre cei
mai importanți critici literari scriu despre opera sa. Printre revistele de
cultură, amintim: Contemporanul, nr.10, octombrie, 2020,
pagina 5 Convorbiri literare, nr.9,(237),septembrie, paginile
25-28 Familia decembrie 2009 pag.216 ianuarie,2015, pag.60 iulie-august, , numarul 7-8, 2015,
pag.242 nr.11-12 noiembrie
- decembrie 2015,pag.16-18 Oglinda literară, Levure
Litteraire Destine literare din Montreal Canada,unde
este publicat în fiecare număr al revistei, începând cu numarul 5 din aprilie
-mai 2009 și până la numărul 40, noiembrie-decembrie 2016, Caiete
silvane Nord literar, nr.11(150), noiembrie 2015,
pag 11 Napoca News Cronica română, Luceafărul
de dimineață,Kogaion Review L' etoile du Danube,Luceafărul
Luceafărul românesc Ecoul, Viaţa
literară, Monitorul cultural,Zona Interzisă din
Australia etc. Apar fragmente din opera literară şi filozofică,interviuri sau
recenzii critice asupra operei scriitorului.
coperta cărţii de aforisme Culegere de înţelepciune
·
Criticul literar francez care sa semnează cu
pseudonimul LivresdAvril subliniază în prestigioasa publicație
franceza Babelio din 17 octombrie 2021 sub titlul Nonsensul existenței
și al eternități că: "Mulțumim Editions Stellamaris și La Masse
Critique pentru trimiterea acestei cărți. A te scufunda într-o colecție de
poezie contemporană este un pic ca și cum ai viziona un film Dogme95 după ce
te-ai săturat cu succese. Pe scurt, lovește (deseori) și surprinde
(întotdeauna). În „Nonsensul existenței și al eternității”, poetul român Sorin
Cerin încearcă să pună în fiecare poezie toată filosofia sa existențialistă, să
împace efemerul și eternitatea. Dacă această carte nu-i va împăca pe cei
supărați pe poezie, ea are o muzică aparte, o unitate de ton (cu un câmp
lexical recurent: „iluziile vieții și ale morții”, „cimitirele cuvintelor”
etc.), de parcă poeziile s-ar răspunde între ele, unde fiecare era un ecou al
celei precedente. Dacă textele sunt uneori cu intelesuri ascunse (cu impresia
că unele fac parte din scrisul automat), întunecate sau politice (tepii tăioase
împotriva exceselor societății de consum), Sorin Cerin lasă din fericire puțină
speranță în partea a doua".
·
Prof. univ.dr. Stefan Borbely, subliniază în
revista Contemporanul, nr.10, octombrie 2020,la pagina
5,sub titlul Gnozele lui Sorin Cerin.că:"Multitudinea de
sintagme scrise cu majusculă (Lumea Nimănui; Urma Adâncă a Durerii; Întunericul
Singurătăţii; Labirintul Absurdului etc.) indică existenţa unui sistem
conceptual precis în interiorul poeziei religios-filosofice a lui Sorin Cerin,
care-şi trage seva, în mod evident, dintr-un ethos de esenţă creştin-gnostică,
cu precizarea că protagoniştii canonici ai Creştinismului clasic (Isus, Maria,
Diavolul etc.) nu apar în discursul soteriologic al volumului, deşi finalitatea
spirituală a demersului e dincolo de orice îndoială, fiindcă poetul invocă în
mod constant, ca ţintă finală a aspiraţiei sale, Iubirea, Ochiul de Vis al
Perfecţiunii sau Calea spre Absolut a Viitorului. Regimul dihotomic al
cuvintelor-cheie ale volumului e, şi el, de provenienţă creştină, fiindcă în
interiorul lor se confruntă Absolutul şi Absurdul, aşa cum în Maniheism, de
pildă, soarta lumii e decisă de bătălia dintre Fiinţa de Lumină şi Prinţul
Întunericului.
Am menţionat dinadins Maniheismul ca posibilă sursă de inspiraţie a
cosmologiei create de către Sorin Cerin, fiindcă, asemenea apocalipselor
străvechi (adică a textelor-revelaţie), poetul se opune dispersiei induse de
materialitate prin construirea unei mitologii proprii, foarte atent
caligrafiate conceptual. Aşa procedau marii maeştri ai Creştinismului timpuriu,
preluând o tradiţie ce venea din vremuri precreştine, când, prins în mrejele
iluziilor lumilor versatile, metamorfice (Prinţul Întunericului din Maniheism
este, şi el, un demiurg metamorfic, capabil să-i confere Materiei formele cele
mai atrăgătoare, ca să nu mai vorbim de Maya hinduşilor), învăţatul îşi
construia un univers (sau un mit) autarhic de sine stătător, care, de sorginte
spirituală (cristalină) fiind, îi oferea acestuia „templul” necesar pentru
exerciţiul soteriologic. Migălind, apoi, la fiecare detaliu al acestui „templu”
(care putea fi o dumbravă de bambus, o mânăstire în vremurile mai noi sau chiar
o Carte), învăţatul se purifica odată cu fiecare pietricică pe care o aşeza în
zidul edificiului său, învelindu-se în cele din urmă cu el ca şi cum ar face-o
cu un nimb de lumină. Poezia lui Sorin Cerin contribuie, prin fiecare nou vers,
prin fiecare nouă poezie sau culegere, la edificarea unui asemenea sistem
spiritual autarhic. De aceea, terminologia poetului are o logică intrinsecă
precisă: atunci când el spune că orice Catedrală a Absurdului e clădită cu
materie luată din moarte, atunci când scrie despre Străinul Suconştient sau
despre Cuvintele Îngheţate care plutesc în jurul nostru ca nişte spini de
gheaţă, sensul acestor sintagme trebuie căutat în interiorul sistemului
mitografic creat de către poet, şi nu interpretate prin extrapolare. Să
încercăm, aşadar, să decriptăm structura simbolică şi narativă a acestui mit,
pentru a-i înţelege semnificaţia. Universul pe care poetul îl evocă în versurile
sale este unul al finalurilor de ciclu cosmic, fiind, aşadar, unul de sorginte
eschatologică. Există, în el, „cimitire de cuvinte”, „catedrale ruinate”, zori
încleştaţi, care „se surpă” sau „ferestre sparte de Cer”, în care „plouă cu
cioburi tăioase de clipe”. Nu vom găsi nicăieri în perimetrul acestui univers,
care pare inspirat de ruinele suspendate în eter ale lui Piranesi, nici un
spaţiu de compensaţie sau de refugiu, ruina şi dispersia fiind omniprezente.
Astfel, geografia neagră, deznădăjduită a volumului sugerează aducerea
credinţei într-o stare extremă, de macerare (acedia lui Thomas d'Aquino,
interpretată şi ca torpor), stadiu de anulare a fiinţei, din care pornesc, mai
departe, două drumuri alternative: cel al renunţării şi al morţii, respectiv cel
al curajului şi al speranţei, rostul dispersiei extreme fiind acela de a sugera
că şi-n situaţiile cele mai prejudiciante, viaţa credinţei dispune de
suficiente resurse lăuntrice pentru înălţare şi „renaştere”, fiindcă indiferent
de cât de opacă ar fi lumea din jurul nostru, tot există, în textura sa de
profunzime, suficiente „seminţe de iubire” pe care să le adunăm pentru a
construi o mântuire. Poezia lui Sorin Cerin ne apare, aşadar, ca fiind una
marcată de un optimism spiritualist paradoxal, funcţionând cu logica unel lumi
inversate. Poetul construieşte, cu fervoare şi cu pricepere sintactică, o
anti-lume (lumea „cimitirelor de cuvinte”, a sensurilor îngheţate, lumea
„cioburilor tăioase” şi a Absurdului), care are, în cele din urmă, menirea de
a-i pune credinţa la încercare şi de a-l întoarce către orizontul izbăvitor al
Absolutului. Sub aspect cantitativ, cuvintele şi imaginile volumului aparţin cu
precădere lumii dispersate, „pierderii, uitării reci şi indiferente”,
Absurdului, adică unui climat eschatologic, pe care Credinţa are chemarea să îl
transceandă şi să îl corecteze. Poetul merge însă chiar mai departe, propunând
o cosmologie de tip dualist, din categoria celor folosite în Gnoză. Să încercăm
să o înţelegem, pornind de la poezia cu nr. 20 din volum, intitulată Unde vom
fi obligați să rămânem:/Ne-am îmbarcat,/pe corabia Deșertăciunii,/cu nume de
Fericire,/fără să știm,/că porturile în care va acosta aceasta,/sunt cele ale
Durerii și Absurdului,/urmate la final,/de cel cu nume de Moarte,/unde vom fi
obligați să rămânem,/pentru totdeauna,/despărțiți de identitatea Iubirii,/ce ne
va fi furată,/de către un alt Destin,/ce nu ne va mai aparține,/spre a fi dusă
în depărtările,/Inimii de Jar,/a Eternității Clipei,/dăruită undeva-cândva,/de
Privirea ta,/rătăcită acum,/printre Florile de Lacrimi,/ale Amintirilor/.Nu e
singurul loc în care Sorin Cerin vorbeşte despre un destin abulic, înşelător,
în care omenirea a fost „închisă”, claustrată împotriva voinţei sale. În cazul
de faţă, „corabia deşertăciunii” acostează în porturi cu conotaţii exclusiv
negative, dar nu este deloc sigur că pasagerii şi-au dorit o asemenea
„croazieră”, destinul lor purtându-i în derivă împotriva propriei lor voinţe,
din raţiuni superioare, pe care ei nu le pot controla. Într-un alt poem din
volum există un „Dumnezeu al Nimănui”, care a făurit lumea (sau măcar o parte
din ea) „fără să înţeleagă” că ea trebuie să se compună (şi) din iubire. Acest
demiurg „neatent” a operat chiar de la început o selecţie axiologică negativă,
oprindu-i pe oameni să ajungă direct la valorile Binelui sau ascunzându-le pe
pozitive. Termenul axial al întregului complex e Străinul Subconştient, pe
„care – scrie poetul – ne-a fost interzis să-l cunoaştem”. În consecinţă,
omenirea s-a lăsat captată într-o „greşeală” cosmică premeditată, care i-a
obstaculat drumul înspre împlinire, adică înspre Iubire. Străinul Subconştient
apare în mai multe dintre poemele lui Sorin Cerin, el având forţa unei obsesii
cu valoare recuperativă. Trăind în universul sfâşiat, dispersat al
materialităţii „absurde”, poetul nu face decât să se îndepărteze de Străinul
Subconştient, mântuirea cerând, dimpotrivă, un parcurs în sens invers, înspre
recuperarea Subconştientului şi punerea sa în armonie cu Absolutul. Precondiţia
„întoarcerii” (termen esenţial pentru Gnoză) o reprezintă interiorizarea
Iubirii: împărtăşirea din substanţa ei, pregătirea transfigurării. Dispunând,
astfel, de toate elementele constitutive ale mitologiei poetice personale a
poetului, nu ne rămâne decât s-o reconstituim. Punctul de pornire îl
reprezintă, ca-n Gnoză, existenţa unui „Dumnezeu Străin” (numit Dumnezeul
Nimănui de către poet), care a rostuit greşit, „neatent” Cuvintele Facerii,
dând la iveală – fără s-o fi dorit, probabil – o lume unilateral abstruză,
„absurdă”, în care spiritul oamenilor este pus la încercare grea. Nici voinţa
nu-i mai ajută, aşa cum am văzut că se întâmplă cu metafora corabiei aflate în
derivă, fiindcă lumea a fost tocmită de la început greşit, cu sensurile normale
inversate. Simbolul major al volumului exprimă, aşadar, o capcană metafizică:
fiinţa umană este prinsă într-un „joc” ironic, de tip eschatologic, din care,
aparent, nu are cale de ieşire. Numai că impasul se dovedeşte a fi doar
aparent, întrucât constructorul edificiului sublim propriu, adică poetul,
dispune de puteri specifice, soteriologice, prin intermediul cărora poarta
mântuirii se deschide. Toate aceste puteri sunt anti-sistemice, adică
anti-eschatologice. A pus „Dumnezeul Nimănui” cuvinte anapoda în lumea pe care
a creat-o? Rostul poetului este de le găsi pe cele adevărate – şi de a le
scrie, pentru a le face accesibile şi celor din jur. S-a îndreptat lumea, fără
s-o ştie, înspre rătăcire, uscăciune şi dispersie?: rostul poetului este acela
de a găsi sensuri, noime şi surse de energie, şi de a le arăta şi celorlalţi,
pentru a înlocui lumea fragmentată cu promisiunea uneia frumoase, întregi,
luminoase. S-au aşezat forţele materiei pe calea Absurdului şi ale opacităţii?
Rostul poetului – şi, implicit, al omului – este acela de a sădi Iubirea în
suflete şi de a se întoarce către Absolut. Oricine poate opera aceste
retroversiuni esenţializate, fiindcă, în cele din urmă, poet şi om semnifică,
în sistemul de gândire al lui Sorin Cerin, cam acelaşi lucru: două ipostaze
calitativ înrudite ale omului religios, ale Celui care Crede."
·
Prof. univ.dr. Al Cistelecan în cadrul rubricii Avant
la lettre, sub titlul Între reflecție și atitudine apărut
în revista Familia nr.11-12 noiembrie - decembrie
2015,pag.16-18, Al Cistelecan consideră despre poezia de meditație a lui
Sorin Cerin, că:"Din cîte văd, Sorin Cerin e un fel de vulcan textual în
continuă și maximă erupție, cu o scriitură deopotrivă de frenezie și de
vituperanțe. În poezie mizează pe rafalele reflexive și pe elanul sapiențial,
cultivînd, cum zice singur în subtitlul Nonsensului Existenței de aici,
poeziile ”de meditație”. O modalitate între toate riscantă – și nu de azi, de
ieri, ci dintotdeauna – întrucît tinde a se amesteca unde nu e chiar treaba
poeziei, făcînd un fel de filosofare versificată și, vrînd-nevrînd, tot felul
de nacazanii și moralisme. Nu mai e însă cazul să ne reamintim de cele spuse de
Maiorescu lui Panait Cerna în legătură cu ”poezia filosofică,” întrucît poetul
le știe și el prea bine și tocmai asta vrea să înfrunte: riscul de a lucra doar
în idee și de a subordona imaginativul conceptualului. Ce-i drept, nu e, pentru
Sorin Cerin, nici o primejdie în acest sens, căci el e, de fapt, un pasional și
n-atinge niciodată seninătatea cugetării și liniștea apolinică a gîndului; din
contră, declamă cu pathos, mai degrabă dinlăuntrul unei traume pe care încearcă
s-o exorcizeze și s-o sublimeze în radicale decît din interiorul vreunei păci
de cuget sau al unei armonii reflexive. Chiar și ce sună a idee nudă,
transcrisă adesea aforistic, e, de fapt, o răbufnire de atitudine, o
transcriere de afect – nu cu răceală, ci mai curînd cu fierbințeală (i s-a și
remarcat, de altfel, maniera mai profetică a enunțurilor). Dar cum metoda
decolării lirice constă într-un fel de elevare a tot ce vine pînă la demnitatea
articulării lor reflexive (de unde delestarea oricăror referințe la imediat,
fie el biografic, fie mai mult decît atîta), poeziile lui Cerin se angajează
abrupt în ecuațiile existențiale mari și definitive și nu-și pierd vremea în
confesiuni domestice. Ele atacă Principiul realității, nu accidentele ei. Totul
e ridicat astel la o demnitate problematică, dacă nu și de altă natură, și
pregătit pentru o procesare densificată. Riscurile formulei răsar, fatal, și
aici, întrucît se vede imediat mecanismul acestei promovări a realului la
dignitatea Lirei. Unul dintre mecanisme se trage din moștenirea expresionistă
(fără ca Sorin Cerin să aibă altceva în comun cu expresioniștii) a majusculei,
prin care se instaurează, brusc și imprevizibil, fie smerenia în fața
radicalului, fie panica în fața majestății cuvîntului. De regulă majuscula
botează stratul ”conceptual” (chiar dacă unele concepte sunt metafore),
semnalizînd alerta problematică. Ce-i drept, Sorin Cerin face exces și risipă
de majuscule, astfel încît de la o vreme ele nu mai creează nici panică, nici
evlavie, căci abundența le sedează efectele de acest gen și le pervertește
într-un soi de grandilocvență. Celălalt mecanism de elevare în demnitate se
bizuie pe o anumită – poate asumată, poate premeditată – emfatizare discursivă,
pe o îngroșare lexicală și pe o declamație de profunde și de grave. Se
insinuează – de nu cumva se chiar instaurează – și aici o evidentă procedură de
rețetă imaginativă, redundantă peste tolerant. Cum e și normal – ba chiar
inevitabil – într-o lirică de reflecție ce vrea să se coaguleze în jurul unor
nuclee conceptuale, modalitatea imediată de sensibilizare a acestor noduri
conceptuale constă în materializarea abstracțiilor; senzualizarea lor e chiar
modul lor de epifanizare lirică. Dar la Sorin Cerin mecanica imaginativă se
bazează pe o simplă genitivizare materializantă a abstracțiilor (de unde
imagini nesfîrșite de genul ”spinii Adevărului”, ”coșarii Împlinirilor”,
”periile Amăgirii” etc. etc.), sub care stă cel mai adesea un buton de
personificare. Pe scala decantării în metafore stăm, astfel, doar pe primii
fuștei, ceea ce produce, simultan, un efect de candoare imaginativă (sau
discursivă), dar și unul de uniformizare. Probabil însă că această încredere în
procedeele primare se datorează mizei pe decantarea gîndului, miză care lasă în
subsidiar acțiunea imaginativă (iar pe cea simbolizantă cu atît mai mult) ca
atare.
Dar nu cîte și nici ce idei bîntuie prin poeziile lui Sorin Cerin sunt,
totuși, lucrul cel mai relevant (ideea, în general, dar și în acest caz
particular, are un grad de indiferență la lirism). Dimpotrivă, în mod oarecum
paradoxal, decisivă, nu doar definitorie, e atitudinea în care ele se strîng,
afectul în care coagulează. Sub aparența unui discurs proiectat pe ”gînd”,
Sorin Cerin promovează, de fapt, un lirism (cam pus la uscat) de afecte
existențiale (nu de afecte intime). Reflexivitatea poemelor nu e, din această
perspectivă, decît un fel de penitență atitudinală, o hieratizare a afectelor
violente. Stratul pasional e, în realitate, cel care se agită și el se vede în
mai toate componentele lui, de la cele de vituperație la cele de evlavie sau
tandrețe sublimată (ori, din contră, resentimentalizată). Poetul e, pe fond, un
exasperat de starea lumii și de condiția omului și pornind de aici exersează
sarcasme (crunte cel puțin ca șuvoi) pe seama ”Societății de consum” sau pe cea
a deșertăciunii ”Iluziilor Existenței”. E o febră imprecativă care dă elan
versurilor, dar care, mai ales, pune în vedetă discursivă exasperarea în fața
acestei degradări generale. Atît de generale încît ea a cuprins și
transcendentele, căci Sorin Cerin e mai mult decît iritat de instrumentalizarea
lui Dumnezeu (și a credinței) în lumea de azi. Iritarea în fața coruperii
sacrelor ajunge la culme în versuri de maxim tupeu blasfemic (”Ticăloşia
Diavolului se numeşte Rău,/ pe când a Lui Dumnezeu, Bine.”, dar și altele, nu
mai puțin provocatoare și ”infamante” la adresa Dumnezeirii); asta nu se întîmplă
însă decît din pricina intensității și purității propriei credințe (Ștefan
Borbely a evidențiat îndestul energia fervorii din poezia lui Cerin), dintr-un
fel de absolutism devoțional. Căci nu lirică de provocare și de imprecare face,
de fapt, Cerin, ci dimpotrivă: lirică de devoțiune disperată și înflăcărată,
prin care-l caută ”pe Adevăratul Nostru Dumnezeu/ atît de diferit de cel al
catedralelor de genunchi roși/ la zidurile reci și inerte ale lăcomiei Iluziei
Vieții”. E febra devoțională de pe reversul imprecațiilor și sarcasmelor, dar
tocmai ea e cea care contaminează toate poemele. Dintr-un strat de ideale
strivit ies, cu vervă pasională, atitudinile lui Cerin, atitudini eruptive
oricît ar fi ele de codificate într-o lirică de reflecții."
·
Prof.univ.dr.Elvira Sorohan Pentru a înțelege pe
deplin cronica literară scrisă de Elvira Sorohan în Convorbiri literare unde
face referire la un articol scris de Magda Cârneci referitor la Transpoezie, si
publicat in România literară unde se specifică ce anume este poezia veritabilă,
genială, marea poezie pe care o râvnesc poeții ultimului secol, Elvira Sorohan,
specifică în cronica dedicată poeziei ceriniene din Convorbiri literare,numărul
9,(237),paginile 25-28, 2015 sub titlul Un poet existențialist din
secolul 21, că:"Am în faţă trei plachete de versuri ale puţin
cunoscutului şi nu lipsitului de inspiraţie poet, Sorin Cerin, ordonate într-o
logică descrescendo, uşor de înţeles, Nonsensul existenţei, Marile tăceri,
Moartea, toate apărute în 2015, la Editura Paco, din Bucureşti. După ideile
titulare, îndată te frapează şi vocabularul poetic al primei poezii ce te
întîmpină cu sintagma „Iluzia Vieţii”, ortografiată cu majuscule. Este, în
fond, o expresie moştenită din vocabularul consacrat al existenţialiştilor,
deajuns ca să bănuieşti ce marcă vor avea poeziile. Înaintezi cu lectura fiind
curios să vezi cît se menţine poetul pe aceeaşi coardă de fond, şi cît de
adînc, cît de grav trăieşte întru această idee deloc nouă. Şi nu e nouă pentru
că rădăcinile existenţialismului, modern reformulat, îşi trag seva din
scepticismul biblicului, melancolicului Eclesiast, descurajat, în conştiinţa
tragică a finitudinii ca destin. Este regele biblic un existenţialist avant la
lettre. El descoperă că „vreme e a te naşte şi vreme e să mori”, în rest,
„totul e vînare de vînt”. Ce se mai poate spune nou în vremea noastră, chiar în
formulă personală, cînd existenţialismul a fost intens susţinut filosofic în
secolele al XIX-lea şi al XX-lea, de la Kirkegaard şi pînă la Sartre, cu nuanţe
specifice. O poezie în termenii existenţialismului statuat mai poate interesa
fiinţa zilelor noastre, sclava imaginii vizuale şi a internatului, doar prin
adaptări ori actualizate adaosuri complementare ideii centrale şi nu în cele
din urmă, prin puterea întoarcerii asupra sinelui. Este cam ceea ce încearcă să
realizeze poetul Sorin Cerin, lăsîndu-ne, dintru început, impresia că trăieşte
miracolul creator, inspiraţia. Voind să orienteze cititorul spre a căuta un
anumit gen de poezie cultivată în aceste plachete (cu una şi aceeaşi copertă ),
autorul le subintitulează, ne varietur, „Poezii de meditaţie”, cum şi sînt la
nivelul ideilor. Dar, cît de adîncă şi cît de personală e meditaţia, n-o poţi
spune decît la sfîrşitul lecturii, cînd sintetizezi ce anume aspecte ale
ontologiei şi din ce perspectivă intelectiv-afectivă le dezvoltă poetul.
În mod cert, vocabularul poeziei existenţialiste universale, uşor de
recunoscut, este acum redistribuit într-o altă topică, ceea ce conduce la
combinaţii surprinzător de noi, unele îndrăzneţe, ori teribil de dure, cum sînt
cele ce vizează biserica. Citind numai unul dintre cele trei volume e ca şi cum
le-ai citit pe toate, se cîntă pe aceeaşi coardă, cu minime înnoiri de la o
poezie la alta. Poetul se închide într-o sferă conceptuală unitară, de aici
retorica specifică. Oriunde ai deschide unul dintre volume, te afli în centrul
universului poetic, aceleaşi idei, aceeaşi atitudine de scepticism revoltat. La
nivelul limbajului, acelaşi vocabular, bine acordat cu sfera conceptuală, e
recombinat în noi şi noi sintagme, cu actualizări ce ţin de mediul de astăzi şi
chiar imediat al fiinţei aruncată în lume să ispăşească „Păcatul Originar”. Se
ştie, pentru că spuneau înţelepţii, „fiul Evei nu trăieşte într-o lume lipsită
de vaiete”. Ambiţia de a-şi construi o meditaţie personală, imposibil de
realizat la nivelul vocabularului poetic deja obosit, e compensată de arta
combinaţiei cuvintelor, fără să poată evita frecvenţa redundantă a unor
sintagme. Cea mai frecventă, uneori plasată voit şi de două ori în aceeaşi
poezie, este „Iluzia Vieţii”. Alte zeci de cuvinte cheie, complementare,
frapează prin utilizare ostentativă, spre a sublinia ideea de „Nonsens al
Existenţei”. Sînt preferate serii de cuvinte scrise cu majusculă: „Clipă”,
„Nemurire”, „Iluzie”, „Absurd”, „Tăcere”, „Moarte”, „Eternitate”, „Adevăr
Absolut”, „Vis”, „Liber Arbitru”, „Păcatul Originar”, „Iubirea”,
„Singurătatea”, „Înstrăinarea”, „Dumnezeu” şi multe altele. Sintagma care aduce
aici şi acum trăirea problematizată a existenţei este „Societatea de Consum”.
Se degajă din poezie o frenezie a dublării cuvîntului ce susţine ideea. Adesea,
această energie debordantă a reaşezării cuvintelor acoperă ceea ce cauţi în
poeziile compuse pe una şi aceeaşi temă, adică trăirea intens afectivă a
sentimentului „iluziei vieţii”, înăuntru, nu în afară. Aici să mai amintim de
maniera de a distinge cuvintele expresive ortografiate cu majusculă. Ploaia de
majuscule tinde să inunde cîteva semnificaţii de bază ale poeziilor. Şi mai e o
particularitate, punctuaţia. După fiecare vers, încheiat sau nu ca înţeles,
gramatical sau nu, e pusă virgula; punctul e pus de preferinţă numai după
ultimul vers. Altfel decît Eclesiastul biblic, poetul nostru, mai mult revoltat
decît melancolic, ierarhizează deşertăciunile destul de puţin ordonat ca să poţi
urmări idei clare. Semnificaţiile se aglomerează în una şi aceeaşi poezie, cum
e Ierarhia Deşertăciunii. Dar nu e singura. De vină poate fi realitatea
contemporană care provoacă pe multiple planuri sensibilitatea poetului.
Cuvîntul „deşertăciune” e angajat într-o combinaţie gravă, tăioasă, pus să
însoţească chiar fenomenul naşterii lumii, pentru a sugera, finalmente, prin
alăturări culinare foarte originale, voit vulgarizatoare, dezgustul, „greaţa”,
ŕ la Sartre, lăsate în urmă de conştiinţa absurdului existenţei. Am trimis la
poezia Industrie a Cărnii Existenţiale: „Plugul Deşertăciunii sapă adînc,/ în
ţărîna Existenţei,/ vrînd să însămînţeze genele Iluziei Vieţii,/ pentru a naşte
Lumea,/ după o gestaţie prelungă,/ în pîntecul fără limite al Minciunii,/ care
se sprijină pe Adevăr pentru a exista,/ …corbii negri ai gîndurilor,/
dezvoltînd,/ O adevărată Industrie a Cărnii Existenţiale,/ începînd,/ de la
fripturi de vise pe grătarul Absurdului,/ pînă la,/ mezeluri de cea mai bună
calitate a Deznădejdii.” Ceea ce găseşti în această poezie: paradox, nonsens,
nihilism, dezabuzare, visuri făcute scrum, toate acestea şi altele se vor
multiplica, recombina caleidoscopic, în toată creaţia cuprinsă în aceste trei
plachete. Dacă noţiunile şi conceptele sintetic cuprinse în cuvinte îşi
păstrează constant înţelesul, soarta „cuvîntului” nu e aceeaşi, pare să meargă
spre epuizare, ca şi forţa de înnoire a poeziei. Au şi cuvintele soarta lor, în
afară de poezie, cum zice poetul. La început, paradoxal, „Toamna sentimentală”
e părăsită „de recoltele înflăcărate de cuvinte”, frenetic adunate de
temperamentul aprins al poetului îndrăgostit numai de anumite cuvinte, cele din
semantica existenţialistă. Alteori, „Stoluri de Cuvinte,/ brăzdează cerul
Amintirilor”. În registru schimbat, cuvîntul e chinuit ca instrument al presei,
violentă, pe drept incriminată de poet: „Cuvinte lacustre,/ plîng în ghivece de
Martiri,/ puse la ferestrele bordelurilor de Ziare,…”. Este deplînsă soarta
cuvintelor angajate insolit, grotesc: „La măcelăria Cuvintelor,/ în colţul
străzii Destinului,/ se vînd ciolane de fraze stricate,/ pulpe de înţelesuri
pentru prăjit,…”. Şi cu acest fragment am ilustrat originalitatea combinaţiilor
verbale resentimentare, ce defulează o atitudine poetică provocată de revolta
împotriva nonsensului existenţei. În cele din urmă e metaforizată „iarna
Cuvintelor,/ care ningeau peste Zilele noastre,…” şi e deplînsă soarta lor,
căderea: „în Noroiul unor Cuvinte,/ obscene şi pline de invective”, şi,
finalmente, sucombarea lor: „Cimitire de cuvinte se înşiră în sufletele,/ ce
vor şi speră la Înviere,…”. Aici cuvintele s-au întors la poezie. Însă,
cuvîntul e numai instrumentul ce nu e numai al poetului, doar a lui e problema
de fond a existenţei iluzorii, resimţită ca atare în termenii existenţialismului
de la începutul secolului 21. Acesta e miezul, laitmotivul zecilor de poezii
semnate de Sorin Cerin, distribuite studiat, presupun simbolic numerologic, în
fiecare plachetă cîte 77, nici una în plus sau în minus. Din sămînţa acestei idei
generos semănate, se ridică pentru poetul obosit de atîta frămîntată gîndire:
„Ierburi de întrebări ce unduiesc alene peste pleoapele/ Asfinţitului,/ ce abia
se mai pot ţine întredeschise,/ în zarea unor Răspunsuri,/ ce par a fi migrat
către depărtările reci ale Uitării.” Nota meditativă a acestor versuri nu e cu
totul descurajantă. Poetul nu e nici depresiv, nici anxios, pentru că are un
temperament tonic. El o ia mereu de la început, cu declaraţii de neînvinsă
voinţă de a înţelege, fără să accepte, ca astfel să se poată întoarce spre
cunoaşterea de sine. În imagini poetice rare se conturează un fel de rezumat al
discursului poetic, concentrat în poezia Ierarhia Deşertăciunii, încheiată, în
termenii contemporaneităţii absurdului. E un mod de a reînnoi ceea ce s-a mai
spus, că „mîncăm absurd pe pîine”. Pluralul indică în poet un exponent în
numele omului, în general, „granitul” semnificînd taina de nepătruns de care se
loveşte „trestia gînditoare”: „Căţăraţi pe Stîncile Vieţii,/ vrem să înţelegem
granitul ca şi cum ar fi,/ o trestie conştientă de Sine. || Demolăm pilonii
Naturii Iluziei Vieţii,/ încercînd să punem în locul lor,/ Un Vis cu mult mai
străin de noi înşine. || Ruinăm slăbiciunea,/ … devenind propriile noastre
epave,/ ce rătăcesc spre nicăieri. || … Să fie ochii Societăţii de Consum
făcuţi doar pentru a/ privi Ierarhia Deşertăciunilor? Iubirea, care ar merita
un comentariu al nuanţelor la care trimit imaginile poetice, este, în Vis şi
realitate, o: „icoană prinsă de pereţii reci şi insensibili,/ ai unei catedrale
a desfrîului, cum este Societatea de Consum,/care ne consumă vieţile,/ pentru
un Sens ce nu-l vom afla niciodată.” Dincolo de jocul cuvintelor se remarcă
substantivul grav ce anulează cu totul sacralitatea catedralei. E un transfer
de semnificaţii fabricat de revolta permanent revărsată asupra tipului de
societate în care trăim. Viaţa noastră, se lamentează poetul în Feline
Existenţiale: „ se vinde scump la tejgheaua Destinului,/ pentru a da gust
Desfrîului,/ abonat cu cartelă de plăceri în regulă,/ la Societatea de
Consum.”/… „Promisiuni Deşarte,/ şi-au pierdut cheile Împlinirii,/ iar acum fac
Morala cartelului de Legi,/ alături de prostituatele politiciene ale
momentului”. Limbajul violent, ca săgeţi poetice aruncate şi contra degradării
teribile a politicului, defulează o revoltă de tip nihilist, ridicată la rang
de principiu. Ţinta absolut actuală este încă şi mai evidentă atunci cînd, în
poezia Jocul de-a Viaţa cu Moartea, este incriminată, cam în aceiaşi termeni,
„grădina Societăţii de Consum Foamete,/ drept mari atleţi ai tăierilor de venituri./
Cîntarele false şi isterice ale Politicii,/ ne drămuiesc cu parcimonie fiecare
Clipă…”. Schimbînd subiectul, vocabula „clipă”, în raport cu „eternitatea”,
actualizează o notă din arsenalul de cuvinte specifice din limbajul marelui
gînditor existenţialist care a fost misticul Kierkegaard. După cum atitudinea
clar atee, cînd e vorba de Dumnezeu şi biserică în poeziile lui Cerin,
actualizează durităţi de limbaj, cu particularităţi ale existenţialismului
sartrean, în timp ce Matematica existenţei şi multe alte poezii ne readuc în
memoria culturală imaginea acelei „monde cassé ” percepută critic de francezul
Gabriel Marcel. Poate cea mai densă în concepte complementare „existenţei”,
dintre poeziile celei dintîi plachete, este Desfrîu. Sînt încercări de a da
definiţii, de a pune în relaţie lucrurile prin inversiune cu sens, din nou
foarte grav acuzatoare, cum e cea cu adresă la „mănăstire”. Sigur, nefericirea
fiinţei care scrie o asemenea poezie, vine nu numai din conştiinţa căderii
omului în lume sub blestem divin, dar şi din ceea ce ar fi o consecinţă,
respingerea, pînă la blasfemie a nevoii de Dumnezeu. Interogaţia, din poezia
Desfrîu, care pare că lasă cititorului libertatea de a da particulare
răspunsuri, e un tertip al poetului conştient de ceea ce afirmă la modul
mascat: „Existenţa este o nălucă prinsă între două vise, Spaţiul şi/ Timpul./
Pacea va fi mereu datoare Războiului cu propriile ei/ arme, Deşertăciunea
Democraţiei şi Dictatura./ Care desfrîu nu-şi are mănăstirea sa şi care crimă,/
democraţia ei? ” Poezia continuă cu o nouă definiţie a „Existenţei” ca „joc de
noroc”, însoţită de „Speranţă”, niciodată lăsată în voia „liberului arbitru”,
care i-ar da omului libertatea de a schimba ceva. Rămîne numai libertatea
fiinţei de a judeca propria existenţă, etern îngrădită să poată depăşi
absurdul. Natura demonstrativă a poetului îl condamnă, extroversiv, la excese,
încît risipeşte prea generos ce a adunat cu greu din biblioteca propriei vieţi
şi a cărţilor. Paradoxal, acelaşi temperament e sursa puterii de a trăi
autentic sentimentul de alienare, de înstrăinare şi accentuată singurătate,
pînă la a-şi simţi sufletul ca o „casă în ruină”, din care, plecată, fiinţa
căzută în „neant”, mai are şansa de a fi sortită „Eternităţii”. Rămîn multe
alte comentarii de făcut la cîteva cuvinte preferate ale poetului, înscrise cu
majusculă. Dar, despre „Iubire”, „Dumnezeu”, „Biserică”, „Absurd”, „Clipă şi
Eternitate”, „Tăcere” şi „Moarte”, poate, altădată. Ar merita, pentru că
acestui poet nu-i lipseşte inspiraţia rîvnită de alţii, cum scria poeta Magda
Cârneci, dar el trebuie să se ferească de pericolul de a rămîne un artifex, şi,
încă, să nu calce prea apăsat pe urmele din Bacovia ori Emil Botta, spre a nu
le desfigura prin exces."
·
Ana Blandiana:"Poezia de meditatie pe care o scrie Sorin
Cerin nu este o versificare de adevaruri filozofice,ci o impletire de revelatii
despre aceste adevaruri.Iar raportul dintre intensitatea acestor revelatii si indoiala
din care sunt construite adevarurile este chiar piatra filozofala a acestei
poezii.De altfel,secretul de a putea fixa fulgerul revelatiei este o problema
la fel de subtila ca si aceea a pastrarii energiei solare din zilele calde in
cele reci."
·
Theodor Codreanu„Sorin Cerin este un gânditor aforistic paradoxist,
de o mare mobilitate a minţii, mânuind cu măiestrie antitezele, îmbinându-le
oximoronic sau alternându-le chiasmatic în probleme cu mize majore din viaţa
noastră spirituală şi socială. Poezia din Liberul arbitru este o prelungire a
manierei sale de meditaţie, impregnând-o şi cu o doză potrivită de kynism (în
sensul dat cuvântului de Peter Sloterdijk), reuşind, totodată, performanţa de a
rămâne pe teritoriul lirismului autentic chiar şi atunci când vituperează
„Corbii vulgari necrofili şi necrofagi ai Viselor”.
·
Ioan Holban„Despre expresivitatea și bogăția înțelesurilor
transmise Celuilalt prin tăcere a scris pagini antologice Lucian Blaga. Poetul
de azi scrie, în Marile Tăceri, o poezie a sentimentului religios, nu de amvon,
însă, ci în gînd cu Dumnezeu, în meditație și în fulgerarea gîndului spre clipa
Creației. Poezia lui Sorin Cerin este a unui alt Cain rătăcind în pustie,
păstrînd, încă, frânturi din bucuria edenică pentru a ieși din ”menghina” lumii
unde omului căzut i se surpă orizontul sufletului în ploi de foc și urme de
plumb”.
·
Prof.univ.dr.Maria Ana Tupan "Meditaţiile lirice
ale lui Sorin Cerin au ceva din amestecul paradoxal de disperare şi energie a
revoltei din eseurile filosofice ale lui Emil Cioran. Sesizarea tragismului şi
grotescului existenţei nu conduce la paralizie psihică, ci la nihilism
exorcizant şi blasfemitor. Sfada cu “adulterinul Dumnezeu” – apelativ şocant
dar foarte expresiv pentru idea de păcat originar al lui … Dumnezeu care
trebuie să fi zămislit lumea rea prin adulter cu Satana – capătă accente
sarcastice în vignetele unei Biblii desacralizate, cu un Creator care
meştereşte firmamentul la o masă de fierar şi un Diavol în care s-au contopit
toţi frondiştii hippy-rap-punk-porto-ricani:
[…] stelele alcoolice, ale unui Univers, lacom, meschin şi cinic, băute de
Dumnezeu la masa Creaţiei,
pe cerurile înlăcrimate ale Fericirii, mâzgălite cu graffiti de Diavol,
Dacă poetul şi-a propus în poemul La un grătar un exerciţiu urmuzian,
reuşita e perfectă. Nu numai ingenioase salturi mortale pentru logica
identităţii de pe un nivel ontologic în altul admirăm aici, ci şi tropismul de
o barocă inventivitate al unui Eucharist pe dos, căci într-un univers al vieţii
spre moarte, cel care se frânge e spiritul, cuvântul, pentru a revela un ...
trup deleuzian, animalic, descris ca minuţioasa hartă anatomică a unui student
medicinist. Poetul ne surprinde prin noutatea şi revelaţia definiţiei
aforistice, căci, după primul moment de surpriză, acceptăm peisajul moralizat
al timpului, cu un trecut mort, un viitor viu şi un prezent iluzoriu, contrar
sentimentului comun că viaţa trăită e eul nostru cert, că doar prezentul există
cu adevărat şi că viitorul e pură ipoteză. Cerin redefineşte fiinţa umană ca
aflându-şi autenticitatea în multiplicarea mentală a realităţii terne şi ca
proiect existenţialist".
·
Prof.univ.dr. Mircea Muthu "Disperarea de a
găsi un Sens existenţei contemporane aluvionează testimoniul poetic al lui
Sorin Cerin în care amurgul limbajului, asociat cu „clepsidra spartă” a
timpului,este resimţit – cu acuitate tragică – de „cuvintele noastre
torturate”.
"Meditaţia, întoarsă spre sine însăşi de „oglinzile întrebării”sau
de către „ochii” fabuloşi ai Oceanului nesfârşit, se automacerează la aceeaşi
temperatură febrilă, de arc voltaic, enunţată – in nuce –de sintagma „ploilor
de foc”.
·
Prof.univ.dr. Cornel Ungureanu " Sorin Cerin
propune un discurs poetic despre felul de a trece "dincolo", o
reflecţie şi o îngândurare care are nevoie mereu de majuscule. Cu majuscule,
cuvintele pot să suporte accentele apăsate ale autorului care păşeşte. cu atâta
energie, pe tărâmurile frumos traversate de cei înzestraţi cu harul preoţiei.
Sorin Cerin ritualizează timpurile deconstrucţiei poetice, dacă e să înţelegem
cum se cuvine desfăşurarea versurilor sub steagul titlului."
·
Prof.univ.dr. Ion Vlad "Sorin Cerin si-a
definit poemele din volumul "Marile Taceri""poezii de
meditatie" Fara indoiala,reflexivitatea e dominanta creatiei sale,
prezidate de interogatii,revolta,nelinisti si o dramatica cercetare a
TACERII,topos al indoielilor,al cutezantei si al aventurii spiritului in
permananta cautare a adevarului;poezia sa urmeaza unei axiologii de un intens
dramatism.E lirica luciditatii,a meditatiei si a lirismului autentic".
·
Lect. univ.dr. Laura Lazăr Zăvăleanu: "Intelectual format la
şcoala bucureşteană, dar simţind nevoia să se revendice, admirativ, de la
modelul critic al şcolii clujene, unde îşi identifică modelele exemplare în
profesorii Ion Vlad şi Mircea Muthu, Sorin Cerin îşi construieşte şi poezia
intertextual, pentru că poetul Marilor Tăceri îşi declară peste tot maeştrii,
identificaţi aici, intrinsec, cu Blaga (prin reflecţie filozofică şi structură
prozodică uneori voit calchiată după Poemele luminii) şi Arghezi.Însuşi titlul
volumului, Marile Tăceri, impune imperativul unui dialog implicit cu poezia lui
Arghezi purtând acelaşi titlu.Căutărilor febrile din Psalmii arghezieni ale
unui Dumnezeu chemat să se arate, le răspund aici interpelările fără odihnă ale
unui apostat credincios, care se sfâşie, în pustia gândului şi a imaginii frânt
oglindite de lumea declarată, între dragoste denunţatorie şi revoltă tandră,
între blestem incantatoriu şi rugă deghizată, de veşnic îndrăgostit, fără
putinţă de a-şi declina, în realitate, fervoarea, deşi cuvântul experimentează,
estet, întregul lexic blasfemiant şi apocaliptic.O duplicitate izbăvitoare, în
fapt, care - strigându-şi drama înstrăinării şi a introspecţiei ratate, ca şi
neputinţa întâlnirii cu celălalt sau spaima suprapunerii cu el, într-o lume al
cărei sens este rătăcit în „tenebrele lagărelor de idei”, la interferenţa unui
timp şi unui spaţiu ajunse “la capăt de hotar ” -,naşte, in litania `a rebours,
semnele creaţiei mântuite, în plin festin cinic, “pe masa olarului
iubirii"
·
Conf. univ. dr.Călin Teutişan "Poezia lui Sorin
Cerin declamă o fatală nostalgie a Sensului. Gândirea poetică încearcă
recuperarea lui, din fragmente disparate, readuse la un loc prin travaliul
liric, închipuind o posibilă hartă reconstituită, fie şi fragmentar, a lumii,
dar mai ales a fiinţei. Metaforismul neovizionarist este cadrul de referinţă al
acestor poeme, traversate, când şi când, de parabole ale realului,
"citit" în cheie simbolică, dar şi ironică. Cinismul lipseşte cu
desăvârşire din versurile lui Sorin Cerin.Aceasta înseamnă că personajul liric
ce cuvântă în paginile de faţă, mai exact conştiinţa lirică, pune o presiune
etică asupra realităţii, forţând-o astfel să-şi asume propriile adevăruri
uitate."
·
Prof.univ.dr.Cornel Moraru"Profet al neantului
existenţial, poetul face parte din categoria moraliştilor, rezumând într-o
manieră fulgurantă precepte aforistice şi proiecţii aspre dintr-o viziune
extatică de sfârşit de lume. Meditaţiile sale dezvoltă o retorică furibundă pe
tema "nonSensului Existenţei", deşi exprimă mai mult îndoieli decât
certitudini şi întrebări decât răspunsuri. Intensitatea implicării în acest
demers liric atinge, pe rând, cote extreme: de la jubilaţie la sarcasm şi de la
indignare, din nou, la extaz..."
·
Prof.univ.dr. Ovidiu Moceanu "Prin cimiterele
viselor, volumul semnat de Sorin Cerin, poezia marilor întrebări existenţiale
îşi caută un nou statut, construind, în texte care comunică subteran, un chip
al omului interogativ. "Catedrala existenţei" are capcanele ei,
"Adevărul absolut" pare de neatins, "Crinii albi ai
adevărului" pot ucide, "dacă nu-şi aeriseşti cămara minţii", eul
poetic descoperă mai degrabă un "Dumnezeu prea amar"... Toate acestea
sunt expresii ale unei stări de mare tensiune interioară, în care luciditatea
săgetează revelaţia şi limitează trăirea deplină a sensului existenţei".
·
Prof.univ.dr. Dumitru Chioaru"Discurs profetic,
filosofic sau poetic? - e greu de determinat în care se încadrează textele lui
Sorin Cerin. Autorul le înglobează toate trei într-o formulă personală, aparent
desuetă estetic, rostind însă cu suflu de poeta vates ultimele cuvinte
dinaintea Apocalipsei. O apocalipsă în care lumea desacralizată şi dominată de
false valori sfîrşeşte pentru a putea regenera prin Cuvînt".
·
Prof.univ.dr. Ştefan Borbély "Spirit profund şi
sincer religios, Sorin Cerin caută disperat după diamantul ascuns în negurile
molozului, ale cenuşii. Un întreg arsenal al modernităţii negative - căni ale
pustiului, apa uitării, abatoare, sărbătoarea continuă a suferinţei, maimuţa de
lemn putrezit etc., etc. - e chemat să denunţe, în versurile sale, "armele
letale ale societăţii de consum" şi "ospiciul" alienării prin
mercantilizare a existenţei noastre de fiecare zi. Tonul e apodictic, pasional,
profetic, nu admite nuanţe sau replici. "Noii paşi ai credinţei" sunt
enunţaţi peremptoriu ca speranţă a mântuirii colective, "lumina
divină" se întrezăreşte, izbăvitor, la capătul încă îndepărtat al
supliciului, însă, pe moment, poetul pare să fie preocupat exclusiv de retorica
eschatologică, întrezărind decădere, demisie morală sau ruine cam peste tot pe
unde-l poată paşii sau privirile"
·
Gheorghe Andrei Neagu "Definitoriu pentru
acest autor pare să fie pe drept cuvânt, îndoiala, drept piatră de temelie a
poemelor sale(Greșeala pag.73)Îl felicit pe autor pentru cutezanțele sale
stilistice din "Din ochii luminii divine pag.81 precum și din celelalte
păcate cuibărite în sânul lui creator. Cred că literatura română are în Sorin
Cerin un scriitor al mileniului 3 care trebuie abordat cu mai multă insistență
de critica de specialitate"
·
Marian Odangiu“Lirica lui Sorin Cerin este una a întrebărilor
esenţiale: relaţia Fiinţei cu Divinitatea într-o lume din ce în ce mai
distorsionată valoric ( şi distorsionantă în acelaşi timp !), dispariţia
unor repere fundamentale - atrăgând după sine interogaţii copleşitoare şi
infinite nelinişti -, absenţa tot mai tulburătoare a unor Adevăruri care să
deschidă calea spre Mântuire, îndoielile profund demotivante asupra Sensului
Vieţii, absurd înălţat la rang de raţiune existenţială alimentează spaima şi
angoasele poetului. Versurile sale dezvoltă astfel o veritabilă retorică a
disperării, în care, aidoma unei insecte halucinate de Lumină, autorul lansează
întrebări fără răspuns, caută confirmări acolo unde acestea au intrat de mult
în disoluţie, navighează îndurerat dar lucid printre imagini şi metafore de
elevată şi convingătoare pregnanţă, construieşte scenarii apocaliptice despre
Viaţă, Iubire şi Moarte…”
·
Eugen Evu:"...cărțile par a fi obiecte de cult-cultură-proprie
testamentară ale unui ceremonial, …al neo-cunoașterii, platonic-socratice sub
semnul “Guvernământului General al Genezei” bunăoară. Ceea ce merită considerat
este și imperativul transparent al autorului de a comunica în limba natală,
românească. Singurătatea atribuită Sacrului este totuși a ființei umane în
ipostaza ei reductivă, a condiției umane….Cum Vinea scria, poetul vede idei ale
sale, sau oglindire în ‘odaia cu oglinzi’ a bibliotecii universale. Un destin
desigur personal, in mare parte asumat, nota bene.În volumul Politice, la
extrema lui H.R. Patapievici poetul este bine-știutor al problemei eliadești,
al “căderii umanului în zoon politikon”…Între raționalism și iraționalism,
Sorin Cerin navighează pe Oceanul Interconnection."
Aprecieri critice despre opera
sapiențială, aforistică la Sorin Cerin
Culegere de Intelepciune Sorin
Cerin:16,777 Aforisme Filozofice - Opere Complete - Editia 2020
·
Una dintre cele mai prestigioase edituri
româneşti, Editura Eminescu, îi publică în toamna anului 2009
întreaga operă sapienţială incluzând toate volumele de aforisme scoase înainte
cât şi alte volume care nu au văzut lumina tiparului până la acea
dată.Academicianul, profesor la facultatea de filosofie, a Universității din
Bucuresti, Gheorghe Vlăduţescu, filosof, una dintre cele mai mari
somităţi din cadrul filosofiei culturii şi umanismului consideră
despre :" Culegere de înţelepciune, că::"Literatura
sapienţială are o istorie, poate, veche cât scriitura însuşi.Nu numai în
Orientul Antic, dar şi în vechea grecie „ înţelepţii” au ales forma
apoftegmatică (sentenţiară), uşor memorabilă, pentru a face, ceea ce se numea
în tradiţie elină, paideia, o educaţie a sufletului pentru o formare a lui.Şi în
cultura românească tradiţia este bogată.Dl. Sorin Cerin se înscrie în ea făcând
o operă de tot remarcabilă.Maximele – reflecţiile sale concentrează o
experienţă de viaţă şi culturală şi din prea plinul ei se împărtăşeşte
altora.Tuturor acelora care vor deschide paginile acestei cărţi de învăţătură,
ca orice carte bună, ea le va răsplăti prin participare la înţelepciune, gândul
bun al lecturii ei.Această consideraţie asupra operei sapienţiale ceriniene
a apărut în:Destine literare din Canadapaginile 26 şi 27, nr.8,
Decembrie 2009,Oglinda literară nr.97, ianuarie 2010, pagina 5296 De pe
coperta acesteia aflăm următoarele: “Culegerea de faţă conţine toate volumele
de aforisme tipărite dar reeditate acum, cât şi cele ce urmau să vadă lumina
tiparului până la această dată.Este o ediţie de referinţă a operei sapienţiale
ceriniene.Deschizând cartea aflăm de pe prima pagină ce anume lucrări
conţine:"În această culegere este publicată întreaga operă de aforisme
scrise până la data bunului de tipar din octombrie 2009 de autor,
însumând 7012 aforisme.Apar pentru prima oară operele de
aforisme:Întelepciune,Patima,Iluzie şi realitate cât
şi reeditările revizuite:Revelaţii 21 decembrie 2012,Nemurire şi Învaţă
să mori.Toate operele de aforisme care au cunoscut si înainte lumina
tiparului vor fi citate doar in actuala formulă îmbunătăţită a ediţiei de
referinţă.
·
În anul 2014 apare publicată
întreaga operă aforistică a autorului de pînă atunci, sub titlul de Culegere
de Înţelepciune- Opere Complete de Aforisme- Ediţie de Referinţă In
limbile română şi engleză, respectiv, Wisdom Collection - Complete
Works of Aphorisms - Reference Edition, culegere care conţine un
număr de 11486 de aforisme publicate anterior în 14 volume,
incluse în respectiva publicaţie. Această lucrare, apărută în anul 2014 în
limbile română și engleză, ce contine 14 volume de aforisme apărute înainte de
anul 2014 și la alte edituri, a fost tradusă parțial în
anul 2020, și în limba bulgară de către editura Sveta na Knigite
Astfel, Culegere de Înțelepciune - Opere Complete de Aforisme- Editia de
Referință, apărută în anul 2014 este publicată în Bulgaria în
anul 2020 de către editura Sveta na Knigite sub
titlul Антология на Мъдростта. Афоризми(Antologia de Intelepciune.
Aforisme) de Sorin Cerin. Autorul și editorialistul bulgar Eleazar Harash,
cunoscut publicului din întreaga lume datorită capacităților sale
extrasenzoriale, susține despre Sorin Cerin, pe coperta acestei cărțică:"S-a
născut un înțelept cu simțul profunzimilor și adâncurilor.El este lumina
României.Există ceva în acest Înțelept care luminează atât Întunericul, cât și
Lumina.Sorin Cerin, este bucurie pentru inimă, căldură pentru suflet și o cale
pentru om, dacă este înțeleasă. Sorin Cerin, este atins de Milostivirea lui
Dumnezeu.Indiferent dacă îl cunoaștem sau nu, el strălucește în sine.Știam că
trebuie să existe un mare Înțelept în România. Au trecut anii și l-am
descoperit.Dacă soarele este ascuns de ceilalți - așa să fie, dacă este un
soare limpede - așa să fie!", închei citatul din Eleazar Harash.
·
Fabrizio Caramagna unul dintre cei mai
importanți specialiști pe plan mondial din domeniul aforismului, declara despre
Culegere de Înțelepciune- Opere Complete de Aforisme - Ediție de Referință din
anul 2014, scrisă de Sorin Cerin, că este:"O operă
monumentală ce scrie istoria aforismului. Sorin Cerin este considerat unul
dintre cei mai importanți scriitori de aforisme din lume. Este autorul
monumentalei lucrări, care scrie în prezent istoria aforismului, intitulată
Culegere de Inţelepciune, ce include 11 486 de aforisme, structurate în 14
volume. Culegere de înţelepciune este considerată una dintre cele mai extinse
opere din domeniul aforistic, până în prezent.". Această apreciere a
lui Fabrizio Caramagna a apărut în numărul 52-54, aprilie-iunie 2014 al
revistei Destine literare din Montreal, Canada la pagina 33
·
Prof.univ.Dr.Ion Dodu Bălan considera despre Sorin Cerin că:" este
un autor de studii filozofice pe teme îndrăzneţe şi ambiţioase despre nemurire,
efemeritate şi eternitate, despre moarte, neant, aneant, credinţă, dor, etc.În
faţa unei asemenea creaţii suntem datori să stabilim nuanţe, să aşezăm specia
în istoricul ei.Specia aceasta zisă sapienţială cunoaşte o îndelungată tradiţie
în literatura universală, de la Homer la Marc Aureliu, François
de la Rochefoucauld, Baltazar Garcian, Arthur
Schopenhauer şi numeroşi alţii iar în literatura română de la
cronicarii secolelor XVII şi XVIII, la Anton Pann, Constantin
Negruzzi, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Garabet
Ibrăileanu,Lucian Blaga, George Călinescu până
la Corneliu Vadim Tudor.Marele critic şi istoric literar, Eugen
Lovinescu, exprima odată părerea şi sublinia „caracterul aforistic”,
sapienţial, ca una dintre particularităţile care fac originalitatea literaturii
române, găsindu-i justificarea în legătura cu firea poporului român, iubitor de
proverbe admirabile.Chiar dacă a trăit un timp în afara ţării, Sorin Cerin şi-a
purtat după cum ne spun aforismele sale – ţara în suflet, fiindcă vorba
ilustrului poet Octavian Goga „ori unde mergem suntem acasă pentru că până la urmă
toate drumurile se isprăvesc în noi”.În aforismele lui Sorin Cerin descoperim
experienţa proprie a unui suflet sensibil şi a unei minţi lucide, dar şi
Welthanschaung-ul neamului din care face parte, exprimată într-o formă
concentrată, densă.Sorin Cerin este un „moralist” cu o gândire şi sensibilitate
contemporană. Unele din aforismele sale concentrate ca energia într-un atom,
sunt adevărate poeme într-un vers.Multe din formulările sale gnomice sânt
expresia unei minţi iscoditoare, a unei gândiri pătrunzătoare, echilibrate,
bazată pe observarea pertinentă a omului şi a vieţii, dar şi pe o bogată
informaţie livrescă.Astfel, el se încumetă să definească nemurirea ca
„eternitatea clipei” şi recunoaşte „libertatea destinului de a-şi recunoaşte
propria sa moarte în faţa eternităţii”, „clipa eternă a lui Dumnezeu care se
oglindeşte la infinit în Cunoaştere, devenind trecătoare, deci Destin care este
imaginea nemuririi”.”Nemurirea este pustiu doar pentru cei care nu
iubesc”,”nemurirea este jocul de lumini al Fiinţei cu Destinul pentru a
înţelege ambii importanţa iubirii.Fireşte literatura gnomică, sapienţială, e
dificil de realizat, dar Sorin Cerin are resurse pentru a o realiza pentru cele
mai mari exigenţe.A dovedit-o în capacitatea de a pune Absolutul în corelaţie
cu Adevărul, Speranţa, Credinţa, Păcatul, Minciuna, Iluzia, Deşertăciunea,
Destinul, Absurdul, Fericirea, etc.Un exemplu de corelare logică a astfel de
noţiuni şi atribute ale Fiinţei şi Existenţei, ni-l oferă aforismele despre Dor
din volumul Revelaţii 21 Decembrie 2012.Bogate şi variate în conţinut şi
expresie, definiţiile, judecăţile de valoare asupra uneia dintre cele mai
specifice stări sufleteşti ale românului,”Dorul”, noţiune greu traductibilă în
alte limbi, pentru că e altceva decât saudode-le portughez, soledad-ul spaniol,
spleen-ul englez, zeenzug-ul german, melancolie,francez.Fireşte, mai este loc
pentru îmbogăţirea acestui capitol, dar ce s-a realizat este foarte bun. Iată
câteva exemple care pot fi luate de „pars pro toto” pentru ambele cărţi: „Prin
dor vom fi mereu împreună loviţi de aceleaşi valuri ale Destinului ce vor să ne
despartă nemurirea de eternitatea lacrimii noastre”, „Dorul este cel care a dat
întreaga eternitate la o parte pentru a se putea naşte într-o zi ochii
tăi”,„Dorul este libertatea de a fi a iubirii”,„Dorul este focul care arde
viaţa pregătind-o de moarte”.".(Acest fragment a apărut în Oglinda
literară nr. 88 din anul 2009,Luceafărul românesc şi Destine
literare din Canada, numarul din aprilie - mai 2009).
·
Prof.univ.Dr.Adrian Dinu Rachieru afirmă:"..putem,
pensa, desigur formulări citabile, chiar memorabile.Viaţa de pildă, este
"epopeea sufletului", viitorul ni se înfăţişează ca "părintele
morţii".În fine părăsind "lumea ţărânei" intrăm în spaţiul virtual,
în "eternitatea clipei" (ce ni s-a dat).
·
Prof. univ. dr. Florentin Smarandache, sublinia despre opera
aforistică a lui Sorin Cerin, în revista Destine literare, nr. 39, pag. 92,
iulie-octombrie 2016, sub titlul, Un Expatriat și Repatriat Scriitor Român, că,
cităm:"Am citit cu interes volumele de aforisme şi de suflet ale
scriitorului Sorin Cerin. Am afinităţi deosebite pentru literaţii care au
cunoscut exilul, deci au fost în aceeaşi situaţie ca subsemnatul. După
mineriade, emigrează în Statele Unite, unde locuieşte câţiva ani, apoi revine
în România. Domnul Cerin, născut în anul 1963, la Baia Mare, a urmat studiile
la Institutul de Limba şi Cultura Italiană din Bucureşti. În prezent este
membru de onoare al Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Romani.A debutat cu
poezie în anul 1986, iar în volum cu romanul Destin în anul 2003. În ultima
perioadă s-a dedicat aforismelor şi meditaţiilor filozofice (logica şi
fenomenologia coaxiologica).Mulţi critici au evidenţiat valoarea
scrierilorsale, pecum Adrian Dinu Rachieru (―formulări citabile‖), Al. Florin
Tene (―sensurile adânci ale revelaţiilor‖), Maria Ana Tupan (―amestecul
paradoxal de disperare şi energie‖), Ion Vlad (―reflexivitatea e dominantă
creaţiei sale‖), Cornel Moraru (―profet al neantului‖), Theodor Codreanu:―Sorin
Cerin este un gânditor aforistic paradoxist‖ –cu care subscriu din plin.În
creaţiile sale se simt reverberaţii paradoxiste (―Ploi de foc‖), pesimiste
(‗‘Nonsensul existenţei‖, ―Învaţă să mori‖), metaforice (―Zâmbetul este floarea
sufletului‖), logice(―Bineînţeles că şi moartea dispare odată cu fiinţa‖).Unele
aforisme sunt memorabile, transformând autorul lor într-un eseist important.
Aşteptam cu interes noile sale volume."
·
Prof.Dr.Ion Pachia Tatomirescu susţine:"un
volum de aforisme, Revelaţii – 21 Decembrie 2012, paradoxiste în majoritatea
lor, salvându-se printr-un „curcubeu“ în treizeci şi şase de „culori-teme“ – un
curcubeu propriu deci –, ca un steag fluturând în cerul, în priveliştea Fiinţei
(luăm sintagma în accepţiunea lui Platon, din Phaidros, 248-b), ori din
înrăzărita margine a Ei, pentru că autorul, deopotrivă poet, romancier şi
sofist, „părinte al coaxialismului“, sau lirosof, du-pă cum i-ar fi zis Vl.
Streinu (pe vremea cercetării operei lui Lucian Blaga), ştie să se exercite
întru catharsis pe arcul-orizont al cunoaş-terii metaforice din
complementaritatea bătrânei, veşnicei Câmpii a Adevărului" sau
"Înstrunarea paradoxistă a aforismelor lui Sorin Cerin într-un „curcubeu“
de treizeci şi şase de „culori-teme“ – cum spuneam mai sus – încearcă să
circumscrie „sacrei date“ de 21 decembrie 2012: absolutul («Absolutul Omului
este numai Dumnezeul său»), absurdul («Absurdul Creaţiei este Lumea născută
pentru a muri»), adevărul («Adevărul este zăpada topită a Cunoaşterii, din care
răsare iluzia lumii»), amintirea («Amintirea este lacrima Destinului»),
cunoaşterea («Cunoaşterea se limitează la a nu avea limite»), cuvântul
(«Cuvân-tul este esenţa păcii pe care a făcut-o Dumnezeu cu sine, realizând că
este lipsa din neant: dorul neantului»), destinul («Destinul este urma lăsată
de gândul lui Dumnezeu în lumea sufletului nostru»), deşertă-ciunea
(«Deşertăciunea renaşte doar la maternitatea visului de a trăi»), dorul («În
dor stă întreaga esenţă a lumii»), Divinitatea Supremă / Dumnezeu («Dumnezeu nu
poate lipsi din sufletul unui om care iubeşte fiindcă iubirea este Dumnezeu»),
existenţa («Existenţa se hrăneşte cu moartea pentru a naşte viaţa»), fericirea
(«Fericirea este Fata Morgana a acestei lumi»), fiinţa («Fiinţa şi Nefiinţa
sunt cele două căi ale lui Dumnezeu, pe care le ştim noi, din infinitatea de
astfel de căi»), filosofia («Filosofia este desăvârşirea frumuseţii spiritului
uman în faţa existenţei»), frumuseţea («Frumuseţea este poarta deschisă către
graţiile cerului»), gândul («Gândul a născut lumea»), genialitatea
(«Genialitatea este floarea care răsare numai stropită cu apa perfecţiunii») /
geniul («Geniul înţelege că unica frumuseţe a lumii constă în iubire»),
greşeala («Greşeala nu poate greşi niciodată»), haosul («Haosul este sensul
fiinţei faţă de perfecţiunea nefiinţei»), iluzia («Iluzia este esenţa regăsirii
în neant»), infinitul («Infinitul este gardianul întregii existenţe»),
instinctul («Instinctul este simţirea de către nefiinţă a fiinţei»), iubirea
(«Iubirea este unica arie a împlinirii din simfonia absurdului»), lumina
(«Lumina este marea revelaţie a lui Dumnezeu faţă de el însuşi»), moartea
(«Moartea nu poate muri»), ochiul / ochii («În spatele ochilor se ascunde
sufletul»), politica («Gunoaiele umanităţii îşi găsesc singure locul: sunt
bogate!»), răutatea («Răutatea este dimensiunea de bază a umanului, în numele
binefacerii sau al iubirii»), religia («Religia este speranţa îndoctrinată»),
Satan («Satan este cel mai mare deschizător de drumuri al omenirii»),
sinuciderea («Societatea este structura sinuciderii colective cel mai adesea
inconştiente sau foarte rar conştiente»), speranţa («Speranţa este cel mai
apropiat partener»), timpul («Timpul primeşte moartea, trecând în amintire
Destinul»), viaţa («Viaţa este naufragiul timpului pe ţărmul morţii»), viitorul
omenirii şi 21 decembrie 2012 («Viitorul este legământul făcut de Dumnezeu cu
viaţa» / «Începând cu 21 decembrie 2012, veţi realiza că moartea este veşnica
viaţă curăţită de murdăriile acestei lumi»), şi visul («Visu-i împlinirea
nonsensului»)."
·
Al. Florin Țene afirma despre volumul de aforisme intitulat
Revelații că: "recenta carte a scriitorului Sorin Cerin”Revelaţii-21
Decembrie 2012”apărută la editura PACO-2008,Bucureşti, cu o ” postfaţă” pe
ultima copertă semnată de Al. Florin Ţene, este structurată în 36 de secvenţe
cuprinzând cuvinte asupra cărora filozoful s-a aplecat, explicându-le şi
interpretându-le filozofic şi chiar etimologic.Înainte de a plonja, prin
interpretare, în sensurile adânci ale revelaţiilor trebuie să explicăm ce
înseamnă acest cuvânt,ce stă la baza şi etimologia lui.Cuvântul vine de la latinul
revelatio, însemnând o dezvăluire, neaşteptată descoperire a unui adevăr
ascuns,a unei taine,a unui talent.În concepţie religioasă însemnând o
dezvăluire a voinţei lui Dumnezeu, făcută unor persoane,în mod
supranatural.Cartea are substanţă filozofică,chiar dacă reflecţiile lui Sorin
Cerin sunt cugetări, aforisme sau apoftegme,ordonate tematic şi alfabetic,de
fapt sunt adânci expresii ce exprimă o substanţă filozofică, uneori cu sens de
previziune.Spuneam mai de mult că sunt probleme pe care le poţi înţelege prin
lecturi şi lecturi prin care îţi poţi limpezii şi înţelege problemele. Cartea
de faţă face parte din a doua categorie, îmbogăţind pe cititor cu suportul şi
înţelepciunea unor meditaţii profunde şi originale.Sorin Cerin, prin această
carte, se înfăţişează cititorilor săi cu un bagaj de cultură vastă şi cu o
referinţă variată. Îmi dau seama că îl are ca model pe Bergson, dar şi pe
existenţialişti. Nu este departe de Goethe şi-l cunoaşte pe Socrate care
spunea: Căci atunci întreaga veşnicie nu pare a fi altceva decât o singură
noapte senină. De la acest punct pornesc Revelaţiile autorului nostru. Iată ce
frumos spune: Viaţa este epopeea sufletului printre clipele irosite ale
eternităţii.Aceste cugetări sunt adevărate micropoeme şi ele exprimă sensuri,
trăiri, interpretări ce-l apropie de axiomele şcolii ionice,principiile
deveniri lui Heraclit: Destinul nu poate începe şi nici sfârşi,fiind sinele
începutului şi sfârşitului. Autorul acestui volum de revelaţii este un bun
cunoscător al limbii române şi exprimă o logică, originală, a cuvintelor din
care, uneori, izvorăşte ilogicul sensurilor date de cuvinte sau din
propoziţiile formulate. El iubeşte schemele filozofice cu depăşirile limitelor
cunoaşterii, prin ontologic ajungând la gnosologic.Unde metafora,comparaţia
fără termenul de comparat, are rolul de pelerină de sub care autorul scoate
mâna să „vadă“ dacă ”plouă“ cu lumină. Şi întradevăr plouă cu lumina
înţelepciuni,fiindcă autorul cunoaşte faptul că limba română are posibilităţile
infinitului în exprimare. Fericiţi aceia care n-au ameţit aplecându-se peste
abisul ei."
Maxime celebre de Sorin Cerin
·
Doar muritorii caută nemurirea fiindcă nemuritorii
nu ştiu ce este aceasta.
·
Zâmbetul este floarea sufletului.
·
Dumnezeu este sufletul pereche al întregii lumi.
·
Să fim optimişti, iubirea mea cea mare, fiindcă
avem de partea noastră clipa şi nu Destinul, fiindcă avem eternitatea acestei
clipe şi nu timpul, fiindcă ne avem pe noi, acum şi aici, şi nicăieri în urma
clipei, fiindcă va ninge cu timp, şi această urmă va fi îngropată de stele
căzătoare, devenind o amintire a unei lumi trecute.
·
Totul este deşertăciune în afară de iubire.
Războaiele, structuralizările sociale bolnave, mizeriile acestei lumi se
datorează înstrăinării oamenilor de sinele lor care este Iubire şi atât.
·
Bineînţeles cã şi moartea dispare odatã cu fiinţa